agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-07-07 | |
Cât de mult se poate schimba într-o secundă? Totul? O viață?
Personajele acestui ultim film al lui Ioan Cărmăzan nu sunt dintre cele obișnuite, iar filmul urmărește efectele întâlnirii dintre doi bărbați pe care îi aduce împreună o „pasiune” comună: sinuciderea. Edgar Furman (din păcate interpretat stângaci de Andrei Pandele), un tânăr visător și destul de nonșalant, își descoperă o nouă fascinație: cunoașterea în amănunțime a vieții lui Socaliuc (interpretat formidabil de Costel Cașcaval). „Socaliuc și atât” a crescut la orfelinat și este un sinucigaș de profesie. Locuiește într-o locomotivă dezafectată din gară și nimeni nu dă doi bani pe el. Pentru a-și atrage însă compasiunea semenilor, el „se sinucide” de fiecare dată, spânzurându-se de o șină de tren fixată de cabina locomotivei de-a curmezișul, dar nu înainte de a fi sigur că trece cineva prin preajmă, care indubitabil îl va „salva”. Așa este salvat de Edgar, care îl duce la spital unde este șocat de reacția medicilor: toți râd și se răstesc la Socaliuc că a făcut-o din nou. „O secundă de viață” nu este un film ușor. Iubitorii de acțiune extravagantă vor fi dezamăgiți, dar pentru pasionații de dialoguri și replici subtile, pline de miez, ori pentru construcția psihologică a personajelor, va fi o desfătare. Filmul urmărește liniile celor două destine, marcate curând de un eveniment tragic. Într-o încăierare din gară, pornită de la batjocura clienților birtului față de „meteahna” lui Socaliuc, acesta omoară o prostituată lovind-o cu un scaun, după care este ascuns de Edgar în apartamentul acestuia. Astfel cei doi ajung să-și împartă soarta de fugari din calea poliției. Este cadrul în care își împărtășesc unul altuia dramele personale și ajung de nedespărțit. Amanta ocazională a lui Edgar este Mara Lasconi (șovăitor interpretată de Antoaneta Cojocaru), iar prietenul acesteia, Daniel (Cristi Iacob, într-un rol sub posibilitățile lui) este un excentric bisexual, gazdă pentru orgii de toate felurile, care dezvoltă un adevărat cult erotico-mistic pentru ea. Mara este lovită de o „secundă” nefastă când este înștiințată că are SIDA, dar Daniel nu este deloc marcat de această veste, de urletul din ploaie al Marei: „Daniel, avem SIDA!”, căci el se crede protejat de divinitate. Medicii de la spital își vor da seama prea târziu de greșeala analizei de sânge a Marei („se mai întâmplă”, spun ei impasibil) și nu se sinchisesc să o înștiințeze la timp, iar ea se sinucide. Construcția personajelor este atentă, se asamblează ca un adevărat puzzle pe parcursul desfășurării filmului (128 de minute, dar care nu știi când trec) și este completă abia la final. Atunci aflăm și motivul bruștei pasiuni a lui Edgar pentru aflarea vieții lui Socaliuc, când acesta din urmă îi citește jurnalul: Edgar căuta și aștepta „motivul” potrivit și curajul pentru a se sinucide și el. Este un film despre fragilitatea vieții și despre cât de ușor poate fi ea influențată ori chiar schimbată de o simplă secundă, de un capriciu, de o întâmplare, de un gest. Mara apare o inocentă victimă a propriei familii, a excentricităților lui Daniel, a nepăsării lui Edgar, dar și a greșelii impardonabile a unor medici și asistente iresponsabile. Apariții episodice, dar delectante, au Valentin Uritescu - același inegalabil actor, Geo Saizescu - un vecin foarte curios, Maia Morgenstern se adaptează perfect rolului de administrator de bloc, iar Rodica Mandache este un medic care nu-și prea ridică probleme de etică profesională, dar „scapă”, parcă fără să vrea, una dintre bunele replici ale filmului: „Eu cred că-și asumă riscul de a muri. Știi?, la asta nu m-am gândit.” Cornel Palade însă, nu reușește să joace credibil pe polițistul detectiv lipsit de orice urmă de profesionalism, dar plin de importanță. Finalul ne va aduce, odată cu Edgar, în locomotiva lui Socaliuc. Acesta nu are nimic acolo, afară de câteva frânghii, o mică dar absolut impresionantă bibliotecă de filosofie, căci vedem titlurile și recunoaștem cărțile, și un briceag. De ce un briceag? N-o să vă divulg și acest lucru, căci filmul trebuie văzut. Aș putea spune că deznodământul, ciudat, obscur, aproape neîntâmplat, împlinește destinul unuia dintre personaje prin sacrificiul celuilalt. Cum? Este tot un capitol ce trebuie văzut. Spre deosebire de alte producții românești, coloana sonoră a filmului (Vlaicu Golcea) este fascinantă. Prim planurile regizorului, cu filmări parcă în ralanti, pe fond muzical adecvat, aduc a „Solaris”-ul lui Soderberg. Este un film despre destine și frângeri de destine, despre inutile regrete ori despre dorința de a pătrunde dincolo de aparențele și ignoranța lumii. Puține dintre personaje sunt ”normale”, regizorul căutând cu obstinație anormalitatea prezentă la tot pasul în jur. Pasiunile excentrice sunt manifeste și voit stridente, pe când cele „așezate” sunt ascunse, ca cele din locomotiva lui Socaliuc, ori meditațiile interioare ale Marei. Cred că regia excelează în construcția personajelor care sunt aproape exclusiv în atenție, chiar și în timpul scurtelor momente epice. Inclusiv încăierarea din birtul gării este asamblată din prim planuri. De-a lungul filmului camera zăbovește destul de scurt și discret, dar profund și atent, depășind stângăciile de interpretare, pe câteva chipuri pe care le conturează distinct: Edgar cocoțat în fereastră (pe dinafară), profilul Marei în câteva rânduri, Socaliuc în prim planuri memorabile dar și ceilalți. Contrar altor păreri, tăierea cadrelor mi se pare deosebit de inspirată, căci regizorul își construiește mesajul și prin ceea ce taie și ascunde, nu doar prin ceea ce arată. Interpretarea lui Costel Cașcaval este de excepție și „face” tot filmul, dovedindu-se un actor care mai are mult de oferit publicului. Personajul său pare la început un debil psihic, dar peste tot lasă să se întrevadă puțin câte puțin un fond mereu ascuns, care doar în final se conturează pe deplin. Vorbele și gesturile sale repezite sunt opuse cu ale celorlalte personaje. El e singurul ce pare detașat și neatins de lumea din jur, dar de fapt este exact invers, el este inocentul care suferă pentru ceilalți. El este omul „cu bretele galbene”, vom afla și de ce le poartă tot timpul, iar Edgar vrea să-l copieze până și aici, și-și cumpără la rându-i o pereche identică. Socaliuc nu pare a fi personajul principal, nici nu apare decât mai târziu în filmul care începe cu Mara și Edgar. Filmul se construiește în jurul dramei Marei, dar Socaliuc se distinge repede ca pilon de edificare a filmului. După sinuciderea Marei, Socaliuc „duce” filmul mai departe și este protagonistul finalului. Replicile lui sunt memorabile: „Viața ta nu s-a dus și eternitatea nu a venit încă”, sau „O secundă e pașaportul tău pentru eternitate”. În imaginea de final vedem cele trei personaje (Mara, Edgar și Socaliuc) înotând prin iarba înaltă a unui câmp. Desprinși de secundele nefericite ale destinelor lor și ale unei vieți mult prea fragile, ei plutesc aidoma unor serafi într-un spațiu idilic neatins de corupții ori accidente fatale. * * * (*) (*) (3 stele din 5 posibile) Ioan Cărmăzan, filmografie: 1982 – „Þapinarii” 1984 – „Lișca” 1987 – „Sania albastră” 1992 – „Casa din vis” 2004 – „Raport despre starea națiunii” 2004 – „Lotus” 2006 – „Margo” |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate